Unul dintre cele mai importante momente din istoria Americii este ziua de 1 ianuarie 1863, dată la care a intrat în vigoare Proclamaţia de Emancipare, emisă de Preşedintele Abraham Lincoln la 22 septembrie 1862. Aceasta elibera toţi sclavii din statele sudice / Confederate, care luptau împotriva Nordului în Războiul Civil (aprilie 1861-aprilie 1865). Atât Preşedintele Lincoln cât şi Proclamaţia sa sunt astăzi probleme controversate. De aceea am ales să traduc aici, în primul rând, textul Proclamaţiei ca atare, versiunea sa în engleză fiind luată de pe site-ul National Archives Foundation. Apoi câteva fragmente despre sărbătorirea Emancipării, de atunci şi până astăzi, în Ajunul Anului Nou, versiunea în limba engleză fiind luată de pe site-ul National Museum of African American History and Culture. Urmează câteva paragrafe de la sărbătorirea sa în 1903, la 40 de ani de la emiterea Proclamaţiei, printr-un omagiu adus preşedintelui Lincoln şi descrierea situaţiei nefericite a afro-americanilor la începutul secolului 20, încheiată cu laude şi speranţe în ceea ce priveşte politica preşedintelui Theodore Roosevelt şi condamnarea publică a linşajului de către acesta – versiunea în limba engleză a fost luată din arhiva online a ziarului The Boston Globe. La final, am ales discursul afro-americancei Kellie Carter Jackson - Associate Professor în Departmentul de Studii Africane al Wellesley College – din The Emancipator, pe YouTube, din 17 iunie 2022, discurs prin care ni se explică de ce nu Lincoln trebuie omagiat pentru a-i fi eliberat pe sclavi, ci sclavii înşişi, cu liderii negri, aboliţioniştii şi activiştii lor politici ar merita de fapt rolul principal în obţinerea eliberării.
***
*Proclamaţia de Emancipare
De către Preşedintele Statelor Unite ale Americii
O Proclamaţie
Date fiind toate acestea, în ziua de douăzeci şi doi septembrie, în anul de la Dumnezeu una mie opt sute şaizeci şi doi, o proclamaţie a fost emisă de către Preşedintele Statelor Unite, conţinând, între altele, următoarele, şi anume:
“Ca în prima zi a lui ianuarie, în anul de la Dumnezeu una mie opt sute şaizeci şi trei, toate persoanele ţinute în sclavie în oricare Stat sau parte desemnată a unui Stat, a cărui populaţie va fi atunci în război împotriva Statelor Unite, vor fi, de atunci înainte şi pentru totdeauna liberi; iar Guvernul Executiv al Statelor Unite, inclusiv autoritatea militară şi navală, vor recunoaşte şi menţine libertatea acestor persoane, şi nu vor înfăptui nici un act pentru a le reprima oricare efort pe care l-ar putea face pentru a se elibera cu adevărat.
Ca Executivul, în prima zi a lui ianuarie mai înainte menţionat, prin proclamaţie, să desemneze Statele şi părţile din State, dacă este cazul, a căror populaţie, va fi atunci în război împotriva Statelor Unite; şi faptul că oricare Stat, sau populaţia sa, va fi în acea zi, în bună-credinţă, reprezentat în Congresul Statelor Unite, de membri aleşi prin alegeri la care vor fi participat majoritatea alegătorilor calificaţi din fiecare astfel de Stat, în absenţa unei mărturii contrare puternice, va fi considerată dovadă concludentă că un astfel de Stat, şi populaţia sa, nu sunt în acel moment în război împotriva Statelor Unite.
Prin urmare, acum, eu, Abraham Lincoln, Preşedintele Statelor Unite, în virtutea puterii cu care sunt investit, în calitate de Comandant Suprem, al Armatei şi Marinei Militare a Statelor Unite în timpuri de revoltă armată împotriva autorităţii şi guvernului Statelor Unite, şi ca măsură potrivită şi necesară pentru a suprima spusa revoltă, în această primă zi de ianuarie, în anul de la Dumnezeu una mie opt sute şaizeci şi trei şi în conformitate cu scopul meu de a face acest lucru proclamat public pentru o întreagă perioadă de o sută de zile, din prima zi mai sus menţionată, ordon şi desemnez ca State şi părţi de State, ale căror populaţii sunt azi în război contra Statelor Unite, următoarele, şi anume:
Arkansas, Texas, Louisiana, (cu excepţia Parohiilor St. Bernard, Plaquemines, Jefferson, St. John, St. Charles, St. James Ascension, Assumption, Terrebonne, Lafourche, St. Mary, St. Martin, şi Orleans, inclusiv oraşul New Orleans) Mississippi, Alabama, Florida, Georgia, Carolina de Sud, Carolina de Nord, şi Virginia, (cu excepţia celor patruzeci şi opt de regiuni desemnate ca Virginia de Vest, şi de asemenea regiunile Berkley, Accomac, Northampton, Elizabeth City, York, Princess Ann, şi Norfolk, inclusiv oraşele Norfolk şi Portsmouth), şi care părţi exceptate, sunt în prezent lăsate întocmai ca şi cum această proclamaţie nu ar exista.
Iar prin virtutea puterii, şi cu scopul mai înainte menţionat, ordon şi declar că toate persoanele deţinute în sclavie în zisele State desemnate, şi în părţi din State, sunt, şi de acum înainte vor fi libere; şi ca Guvernul executiv al Statelor Unite, inclusiv autorităţile militară şi navală, să recunoască şi să menţină libertatea acestor persoane.
Şi fac pe această cale apel la cei astfel declaraţi liberi să se abţină de la orice formă de violenţă, în afara cazului de legitimă apărare; şi le recomand ca, oricând le este permis, să muncească cu credinţă pentru salarii rezonabile.
În continuare declar şi fac cunoscut că astfel de persoane de condiţie potrivită, vor fi primite în armata Statelor Unite, la garnizoane, poziţii, baze şi în alte locuri, şi pentru a lucra la ambarcaţiuni ale armatei de toate felurile.
Şi asupra acestui act, pe care îl cred cu sinceritate a fi un act de justiţie, autorizat de Constituţie, din necesitate militară, apelez la judecata atentă şi grijulie a omenirii şi la bunăvointa Dumnezeului Atotputernic.
Pentru a certifica, am semnat documentul şi pus sigiliul Statelor Unite.
Întocmit în oraşul Washington, în prima zi a lui ianuarie, anul de la Dumnezeu una mie opt sute şaizeci şi trei, şi în al optzeci şi şaptelea an de la Independenţa Statelor Unite ale Americii.
De către Preşedinte: ABRAHAM LINCOLN
WILLIAM H. SEWARD, Secretar de Stat
*Moştenirea istorică a Nopţii de Veghe
În noaptea de 31 decembrie 1862, afro-americanii sclavi şi liberi s-au adunat, mulţi în secret, pentru a sărbători noul an şi în aşteptarea veştii cum că Proclamaţia de Emancipare intrase în vigoare. Doar cu câteva luni înainte, pe 22 septembrie 1862, Preşedintele Abraham Lincoln emisese ordinul executiv prin care sclavii din Statele Confederate rebele erau liberi din punct de vedere legal. Totuşi, decretul avea să intre în vigoare abia când ceasul bătea de miezul nopţii la începutul noului an. Ocazia, cunoscută ca “Watch Night” (Noaptea de Veghe) sau “Freedom’s Eve” (Ajunul Libertăţi), marchează momentul în care afro-americanii din ţară au vegheat şi aşteptat vestea libertăţii. Astăzi, Watch Night este o tradiţie anuală de Ajunul Anului Nou care include amintirea sclaviei şi a libertăţii, reflecţii asupra credinţei, şi sărbătorirea comunităţii şi a puterii sale.
[…]
În ciuda acestor legi, sclavii au căutat să-şi practice propriile obiceiuri religioase, inclusiv Creştinism, Islamism, şi credinţele pe care le aveau de la casele lor de unde fuseseră furaţi. Se întâlneau la case de rugăciune pe plantaţii sau se adunau în secret în păduri, unde îşi practicau credinţele sub acoperământul protector al copacilor şi al vegetaţiei în ceea ce a devenit cunoscut ca “porturile tăcerii”. Aşa cum îşi amintea Charlotte Martin, o fostă sclavă din Florida, “[Stăpânul plantaţiei] nu le permitea întrunirile religioase, întrunirile în general, dar ei se întruneau frecvent în secret pentru slujbele religioase”. Propriul ei frate a fost bătut mortal pentru participarea la astfel de întruniri secrete. Dar sclavii şi-au continuat practicile lor religioase, în semn de protest şi libertate.
[…]
Ocazia este marcată tradiţional de celebrarea prieteniei şi de o slujbă religioasă, urmată de o masă providenţială în Ziua de Anul Nou. Mâncărurile festive includ o colecţie diversă de tradiţii culinare ce îşi au originea în superstiţiile sudice, influenţate de credinţele din Africa de Vest. Cea mai importantă este varza, reprezentând promisiunea prosperităţii, şi fasolea cu orez, cunoscută şi ca Hoppin’ John. Conform tradiţiei, Hoppin’ John este făcută din fasole boabe, orez, ardei iute, şi jumări de porc, şi se crede că aduce noroc cui o mănâncă. Înainte de a pătrunde între tradiţiile americane, fasolea albă cu ochi negru (cunoscută şi ca fasolea vacii) a călătorit din Africa Centrală în Indiile de Vest şi a ajuns în Carolina de Sud şi de Nord la începutul anilor 1700. Multe culturi din Africa de Vest cred că fasolea aduce noroc, şi amintirea acestui noroc a rămas cu sclavii negri în Sudul Americii şi tradiţia continuă şi azi. Deşi Hoppin’ John este o mâncare obişnuită pentru Noaptea de Veghe, mâncărurile pregătite pentru respectarea tradiţiei sunt incredibil de diverse şi reflectă diferenţele regionale, temporale şi culturale din comunitatea afro-americană. Alte câteva feluri obişnuite: cartofi dulci zaharisiţi, turtă de mălai, salată de cartofi şi macaroane cu sos de brânză.
Celebrată iniţial pentru a saluta emanciparea, azi slujba din Noaptea de Veghe încurajează meditarea la istoria sclaviei şi a libertăţii, precum şi meditarea la anul care tocmai s-a încheiat – şi la greutăţi şi la victorii – şi în acelaşi timp anticipează ce va aduce anul următor. Este o continuare a unei credinţe de multe generaţii ce spune că viitorul înseamnă libertate şi înnoire.
*Din ziarul Boston Globe
Boston, Massachusetts · Vineri, 2 ianuarie 1903
Patruzeci de ani
[…]
Actul nemuritor al lui Lincoln elogiat convingător
Manifestări de comemorare a patruzeci de ani de la semnarea de catre Abraham Lincoln a Proclamaţiei de Emancipare au avut loc ieri dimineaţă şi după-amiază la Faneuil Hall.
În cadrul ceremoniei de dimineaţă, preşedintele adunării, Reverendul W. H. Scott din Woburn, a spus în discursul său de deschidere că se întâlneau în centrul istoric Fanueill Hall pentru a comemora unul dintre cele mai mari evenimente din istoria acestei ţări.
Acesta a fost urmat de muzică şi de citirea Proclamaţiei de Emancipare de către Reverendul Johnson W. Hill.
Primul discurs a fost al Reverendului James E. Young din Groton, o predică a înmormântării lui John Brown de la mormântul din Mt. Elba, N. Y. Dl. Young a spus:
“Sunt astăzi aici pentru a spune că nu sunt de acord cu metodele Sudului de a îi lipsi pe negri de libertatea lor. Războiul a stabilit faptul că negri ar trebui să fie liberi şi să devină cetăţeni, cu aceleaşi drepturi şi privilegii ca orice alţi americani”.
Discursul fostului guvernator George S. Boutwell a fost o expunere istorică a evenimentelor care au făcut posibile amendamentele 13, 14 şi 15, şi a schimbărilor cauzate de adoptarea acestora. El şi-a reiterat apoi vederile anti-imperialiste:
“Populaţia neagră a Statelor Unite este nu mai puţin de 10,000,000 – o optime din totalul populaţiei ţării. Această populaţie este în aşa fel distribuită în câteva dintre statele republicane, încat avem motive să credem că politica câtorva state ar fi schimbată dacă alegătorii negri ar părăsi Partidul Republican, şi ar coopera în schimb cu Partidul Democrat. Dacă Partidul Democrat s-ar declara fără reserve în favoarea acordării libertăţii complete Filipinelor.
Şansa voastră este legată de această luptă. Dacă nu li se va asigura libertatea insulelor Filipine, atunci nu va putea fi nici putere nici dreptate pentru voi în America.
Soarta voastră în America depinde de soarta insulelor Filipine, şi poate că soarta insulelor Filipine este în mâinile voastre. Partidul Republican nu îşi poate menţine principiul de libertate în America, şi în acelaşi timp să instaleze un guvern de tiranie în Asia.”
[…]
Dna Julia Ward Howe: “Abraham Lincoln a făcut un lucru minunat când a semnat această proclamaţie. Noi, femeile, am fost printre cei care au lucrat pentru voi. Am crezut că stră-nepoţii mei ar putea trăi să vadă emanciparea, dar nu m-am aşteptat să trăiesc eu să o văd. Şi totuşi nepoţii mei nu pot înţelege azi că a existat vreodată o licitaţie umană, un buştean pe care erau vănduţi bărbaţi şi femei”.
[…]
Reprezentantul William H. Lewis din Cambridge:
“Cei vii şi cei morţi, generaţiile trecute şi generaţiile ce vor veni, ne cheamă să ne luptăm prin toate mijloacele legale, la tribunal, în convenţii şi în Congress, cu aceste încălcări ale libertăţii noastre, încălcări ale libertăţii ţării noastre comune. Să facem altfel ar însemna să nu fim credincioşi amintirii marelui emancipator care a spus: cred împreună cu Seward în egalitatea negrului, daţi-i sufragiul cetăţenilor americani.
Nu trebuie să disperăm. Darul zeilor nu poate fi revocat. Revoluţiile nu merg niciodată înapoi. Eclipsa amendamentelor marelui război este doar temporară, soarele libertăţii va străluci încă o dată.
Progresul civilizaţiei şi al oamenilor de cultură va face lumea toată să înţeleagă unicitatea umanităţii noastre comune. Saxonul, indianul şi hotentotul, toţi sunt născuţi la fel, trăiesc la fel şi mor la fel. Naşterea, viaţa, moartea, nemurirea, sunt moştenirea comună a tuturor. “
Rezoluţii
Prin Napoleon Bonaparte Marshall comitetul pentru rezoluţii a prezentat o “declaraţie pentru ţară”, care a fost unanim adoptată. Este, în parte, după cum urmează:
“În această zi, ce marchează sfârşitul celui de-al 40-lea an de la promulgarea nemuritoarei Proclamaţii de Emancipare a lui Lincoln, Magna Charta a libertăţii în America, noi, cetăţeni ai Massachusetts-ului, înţelegând că eterna vigilenţă este preţul oricărei libertăţi, ne reînnoim recunoştinţa faţă de trecut şi facem apel la atenţia ţării noastre faţă de unele lucruri pe care le considerăm esenţiale pentru bunăstarea noastră.
Trenul ‘Jim Crow’ fiind cel mai ofensator dintre multele mijloace prin care Sudul încearcă să pună marca inferiorităţii asupra rasei colorate, persoanele colorate de peste tot trebuie omagiate oficial pentru opoziţia lor puternică şi neîncetată faţă de această încercare legalizată de a le degrada şi de a le ştirbi importanţa în societate. [Curtea Supremă a Statelor Unite susţinea constituţionalitatea legii din Louisiana care cerea ca trenurile să aibă vagoane separate pentru pasagerii albi şi pentru cei de culoare- n.r.] Este bine cunoscut tuturor că scopul declarat şi expres al acelor state sudice care au făcut noi constituţii este să scape permanent de votul negrilor. De aceea, declaraţia că ‘fiecare constituţie revizuită din statele sudice acordă o mare importanţă inteligenţei, deţinerii de proprietăţi, cumpătare la bani şi caracter’ este o minciună absolută şi de condamnat ca menită să ierte lipsirea de drepturi a rasei negre.
Chiar dacă şcolile profesionale din Sud ajută tineretul negru, nu putem sublinia destul importanţa şcolilor primare şi a gimnaziilor adecvate, cu durata de opt luni, în loc de trei, pentru masele de negri din Sud, ca o temelie pentru o instruire mentală de nivel mai înalt.
Cea mai mare necesitate pentru bunăstarea unei republici democratice ca a noastră fiind cetăţenii educaţi, facem apel la revenirea proiectului educaţional Blair [1880- Senatorul Henry Blair a transformat Congresul într-o sursă de fonduri şi de supraveghere a şcolilor primare şi secundare la nivel de stat – n.r.], sau vreo astfel de măsură pentru educaţie, aşa încât toţi, în toate statele, să aibă condiţii adecvate în şcoli.
Sindicatele muncitorilor nu au dreptul să monopolizeze angajările în timp ce exclud orice clasă de americani dintre membri lor, pe motive de rasă sau culoare, şi facem apel la Comisia Federală a Cărbunelui să refuze recunoaşterea sindicatului minerilor atât timp cât acesta exclude negri dintre membri sai.
Congresul ar trebui să aprobe legi care să-i permită guvernului general să protejeze toţi cetăţenii Statelor Unite de violenţa gloatelor oriunde autorităţile statului nu reuşesc asta.
Aducem un omagiu Preşedintelui [Theodore] Roosevelt pentru atitudinea sa personală curajoasă împotriva linşajului şi a ‘albiturii’, şi în favoarea numirii negrilor în funcţii. Sperăm că va face Congresului recomandări de măsuri pentru asigurarea protecţiei drepturilor civile şi politice ale negrilor, şi îl îndemnăm să se sfătuiască cu bărbaţii dezinteresaţi şi de nimic împiedicaţi ai rasei noastre în legătură cu politica sa privitoare la noi.
*Lincoln nu a eliberat sclavii. S-au eliberat singuri (Kellie Carter Jackson)
Abraham Lincoln nu a eliberat sclavii. S-au eliberat singuri. De zeci de ani istoricii pledează pentru rolul activ al americanilor negri în a-şi asigura propria eliberare în timpul Războiului Civil. Dar iar şi iar, Lincoln este numit de elogiatorii săi cunoscuţi, “marele emancipator”, sau “salvatorul Uniunii.” Toată moştenirea preşidenţiei lui este adesea rezumată în câteva cuvinte simple: Lincoln a eliberat sclavii.
În America, sclavia a murit de fapt în chinuri. În timpul Războiului Civil sclavii nu i-au aşteptat pe eliberatorii albi, ci şi-au văzut mulţi stăpâni plecând la luptă, aşa că au plecat şi ei spre libertate. Sclavii au fugit cu sutele de mii în rândurile armatei Uniunii şi în oraşele din Nord pentru a scăpa de sclavie. Migraţia lor masivă a forţat naţiunea să pună sfârşitul sclaviei pe agenda politică naţională.
Lincoln este poate unul dintre cei câţiva preşedinţi care trebuie re-analizaţi în mod constant pentru că liderii negri, aboliţioniştii şi activiştii politici care l-au convins pe Lincoln să transforme naţiunea nu au fost puşi în centrul evenimentelor. Am tot căutat abolirea numai în locuri greşite. Libertatea nu a venit de la Casa Albă sau din Congres. Negrilor nu li s-a dat libertatea, ei au forţat transformarea libertăţii în mandat naţional. Când, în fine, s-a terminat Războiul Civil, Lincoln a recunoscut: nu pretind că am controlat evenimentele, ci mărturisesc că evenimentele m-au controlat pe mine.
Până la urmă, problema lui Lincoln nu era reunirea Confederaţiei cu America. Problema lui era cum să-i facă pe americanii albi, inclusiv pe el însuşi, să renunţe la credinţa lor în supremaţia albă. Problemă pe care o are în continuare fiecare preşedinte ales: ce să facă cu albii?
Mitul supremaţiei culorii albe este o identitate atât de deplin formată în America, încât nici Nordul, nici Sudul nu au reuşit să renunţe la angajamentul lor pe calea dominaţiei rasiale.
În timpul Reconstrucţiei, s-a întâmplat ceva incredibil: americanii negri au trecut de la a fi fost sclavi la a fi aleşi în funcţii. Americanii negri au construit şcoli, departamente de sănătate publică, străzi şi infrastructură, instituţii de caritate pentru vârstnici şi pentru bolnavii mental, au cultivat pământ, au creat Bănci, şi au reuşit să-şi investească banii în propriile comunităţi. Problema nu a fost niciodată capacitatea negrilor de a supravieţui şi de a reuşi. Problema este capacitatea albilor de a accepta umanitatea negrilor şi de a primi să nu se mai bucure de mitul supremaţiei proprii.
Comments