Este februarie, Luna Istoriei Negrilor, şi am avut plăcerea, pe 4 februarie, să asist la acest curs pe Zoom, un curs foarte îndrăzneţ şi provocator, unul dintre multele cursuri oferite de Black History Nerds Saturday School (Şcoala de Sâmbătă pentru Tocilarii Istoriei Negrilor).
Primul lucru care îmi vine în minte, ca persoană albă, ca cercetător alb şi din afara Americii, atunci când aud o astfel de întrebare, “ce înseamnă să fii Negru”, este să mă aştept la un curs sau la o conferinţă care să dezvăluie tot mai multe exemple de asuprire şi discriminare împotriva afro-americanilor din toate categoriile şi în toate situaţiile din viaţa lor. Aşa că am fost extrem de surprinsă să văd abordarea total diferită a Dr. Aqua (Clark Atlanta University): un curs plin de elemente vizuale (poze, fotografii, şi un filmuleţ) care au transformat istoria sclaviei africane într-un instrument menit să ofere cursanţilor putere mentală şi încredere în sine şi în cultura rasei lor – regi, imperii, faraoni şi regine egiptene, în locul “negroteilor şi al femeilor uşoare”, o piramidă şi statui egiptene care au inspirat monumentul Lincoln Memorial şi monumentele Părinţilor Fondatori de pe Muntele Rushmore, intelectuali şi o universitate renumită în locul sclaviei, al analfabetismului şi al neştiinţei şi lipsei de învăţătură.
Pentru mine, această abordare a venit ca un răspuns de secol 21 al afro-americanilor la teoriile despre superioritatea rasei albe formulate de François Bernier (1684), Carl Linnaeus (1735), Count Buffon (Georges-Louis Leclerc – la jumătatea anilor 1700), şi Samuel Morton (1840 – Philadelphia – istoric al naturii şi profesor la Pennsylvania Medical College). Comparaţia făcută de Dr. Akua între capetele personalităţilor renumite ale Egiptului Antic şi celebrităţi afro-americane contemporane m-a făcut să mă gândesc chiar la metodele de cercetare ale lui Samuel Morton pentru cartea sa, Crania Americana (1839), aşa cum sunt ele descrise de Profesorul Edward Ball în cartea sa, Life of a Clansman (2020). Samuel Morton era blond, cu o frunte înaltă, “un om de ştiinţă care doreşte să spună povestea evoluţiei umane”, făcându-şi cercetările pe capete umane, adică pe cranii, obţinute de la Armata SUA, mereu în război cu vreun trib de indieni nativi. Pe lângă acestea, el a adăugat cranii de afro-americani, “unele dintre acestea provenind din ‘marşurile morţii’ sclavilor prin munţii Apalachi, când erau vânduţi ‘pe râu în jos’, la New Orleans”. Şi, da, craniile albilor, “împrumutate din mormintele săracilor şi ne-returnate”. El compară forma capului, lungimea fălcii, capacitatea craniului, “şi cât de mult ţesut conţine cutia craniană”. Astfel, Samuel Morton obţine cinci rase, printre care cea “etiopiană”, care este “în mod clar veselă, flexibilă şi indolentă”, în timp ce cea “caucaziană” (Europa, Asia Centrală, Asia de Sud, regiunea din Estul Africii) este, cu siguranţă, superioară.
Concluziile sale sunt foarte bine-venite în “Statele Bumbacului” (Deep South: Louisiana, Mississippi, Alabama, Georgia, Carolina de Sud), iar în Carolina de Sud, revista Charleston Medical Journal and Review scria: “Noi, cei din Sud ar trebui să-l considerăm pe Samuel Morton binefăcătorul nostru pentru că ne-a ajutat la modul cel mai concret, punând negrul pe adevărata sa poziţie ca rasă inferioară”. Concluziile sunt bine primite şi de către profesorul de zoologie de la Harvard, “Louis Agassiz, un etnograf născut în Elveţia care devine discipolul lui Samuel Morton”, şi care “scrie şi predă timp de 50 de ani despre separarea raselor în originile lor”. Aşa cum spune Profesorul Edward Ball la finalul acestui capitol, “Samuel Morton se vede pe sine ca un măsurător imparţial al formelor, un vânător care adună dovezi. De fapt, el este printre primii filozofi americani ai supramaţiei albilor. Este unul dintre primii din această ţară care recrutează autoritatea ştiinţei spre a omagia culoarea albă.”
Ascultând cursul Domnului Akua despre “ce înseamnă sa fii Negru”, văd comparaţiile sale ca pe o replică bine-meritată adusă teoriilor discriminatorii, de secol 19, ale lui Samuel Morton. Şi voi distribui aici câteva dintre fotografiile sale.
Pentru desert, voi traduce aici un filmuleţ foarte interesant inclus în curs, şi selectat de Domnul Aqua de pe site-ul său Reading Revolution Online:
Ahmed Baba şi Universitatea din Sankore
De la 1300 până la 1700, Timbuktu a fost unul dintre cele mai mari oraşe din Africa. Situat lângă Râul Niger, marele centru de învăţare era cunoscut pe tot continentul. Era şi un centru comercial important pentru aur, sare, fier şi cărţi. Timbuktu era renumit pentru excelenţa educaţională şi pentru bogăţie, aşa că veneau acolo studenţi şi savanţi-cercetători din toată Africa, Asia şi Europa, pentru a studia la renumita Universitate din Sankore. Oraşul fiind lângă râu, accesul uşor la comerţul său înfloritor şi la învăţătura oferită atrăgeau multă lume.
Ahmed Baba a fost preşedintele Universităţii din Sankore timp de 30 de ani. În tot acest timp, el a susţinut standardul african al excelenţei, conducând universitatea cu o mare viziune. Tot în acest timp a şi scris 42 de cărţi. Adică mai mult de o carte pe an, pe lângă datoriile sale ca preşedinte. În plus, Ahmed Baba mai deţinea şi 1600 de cărţi în biblioteca sa personală. Fapt care arată că ştia despre puterea cărţilor de a transforma mintea. Pentru africanii care au introdus arta scrierii în lume, cărţile erau sacre şi sfinte. Cărţile aveau o valoare atât de mare, încât oamenii plăteau pentru ele doar în aur. Cartea pe care cineva dorea să o cumpere era pusă de o parte a unei balanţe, iar pe cealaltă parte era presărat praf de aur, până când se echilibra balanţa.
În Timbuktu, la fel ca şi în imperiile Mali şi Songhai, cărţile valorau efectiv greutatea lor în aur. Astfel că industria cărţilor aducea la fel de mult profit ca şi industria aurului, sării, şi a fierului. Cei care studiau în Timbuktu învăţau Drept, medicină şi vindecare, scriere şi literatură, astronomie, studiul stelelor şi agricultură, cum se ţine o fermă şi mult mai multe. Aceştia duceau apoi tot ce învăţau şi înţelegeau aici, înapoi în celelalte zone din Africa, Asia şi Europa. Unii au venit chiar în America. Istoria ne arată şi că, în principiu, fiecare casă din Timbuktu avea o bibliotecă mare cu cărţi şi manuscrise.
コメント